[Strofă]

(Na situație) Gândirea lui non-rap a rezultat imaginații

Genu' de chestii profunde, ce nu prea le spui la alții

Paraziți halucinanți, genu de dizenterie

Ce-ți ajunge-n intestine, la modu "câte să-nghit?"

Am văzut o simplitate, la modu de izolare

Doar că omu', în loc de siguranță, vrea singurătate

"Nu-mi pasă mie de lume", spuse el dintr-o prostie

Și s-a simțit atacat, când a aflat ce-mi pasă mie

M-am uitat în gura lui, multe carii la activ

Halitoză orală, toxic pentru ce-a fost definit

Și-apoi am zis să vorbim pe genu' de tobe, prеa murdare

Ce l-a dus pe omu' mеu la psihico-detonare

Abia aștept să te revăd, mi-ai promis că nu te lași

Doar ca jumătatea morții reprezintă alt oraș

Omu' meu simțea arsuri, genu' de chestii ce pișcă

Pușcăria ajunsese ultimu' lucru de-l mișcă

Dar în mintea lui bolnavă, se creea maturitate

Și-ajungea să scrie versuri, pe ritmuri de integrame

Dar in sinea lui, știa Icar că el nu vrea așa

Și-a găsit soare-n vechime, îi plăcea și regreta

Explicația mea e simplă: când forțezi un om să placă

O gândire pur normală, anormala-i viceversa

Atunci să îl vezi ca pleacă, e prea mult

Când m-am găsit iar copil, te-am găsit adult

Și-am găsit recuperare, și mi-ai zis că m-am schimbat

Când am tot tolerat tare, ți s-a părut anormal

Și când am privit la Lună, dar n-a zis că m-am schimbat

Ai zis-o de voie bună, că-s obedient defapt

Mi-a fost dor să te revăd, și când iar te-am revăzut

Am simțit aeru' rece și-am simțit cât am crescut

Dar captivant, că mi-ai spus neașteptat

Terifiat, am corelat, cât de mult am însemnat

Poți să-i spui invers, frăție, poți zice paralelism

Dar sistemu-mi de-aparăre trage zero-n infinit

Când te-am privit, ruinând tot ce-ai adunat în timp

I-am spus Sfântului Praxiu, că pentru el e prea târziu

Poți să-ți zic, pe nume cand

Tu dormeai în insomnia mi-demiurgului pierdut

Ca demers în absolut, și luceafărul de plumb

Ți-ai găsit Steaua-ți din Nord, când a mea a ars demult

Am uitat, am șters ultimele 2 versuri, și restu vieții

Dar n-am scuză, așa fac când vorbesc de mult pereții

Și spuneți-i lui Apostol, c-atunci când mă-ntorc din Rai

Poate se va odihni, poate îmi va zice vag

Cine sunt și cum am ajuns în el prin el, și scuze de palmares

Crezi, și creezi, și induci mentalități

Și susții prea mult idei, poți să bagi tumori pe gât

Unui om, ești Procust, îl tot modelezi spre bine

Dar tot nu va fi ca tine

Te provoc s-adori ceva, te provoc să arăți lumii

Ce ai tu de spus, și acum că ești uman

Te provoc și te implor să fii mulțumit de tine

Și sa nu te duci în jos, când ajungi la înălțime

Cât amândoi visam scena, în drumul de l-am sperat

Ce ne-a unit la-nceput, la final ne-a separat

Și cât noi n-am distanțat, de tot ce-am agonisit

În final, până la urmă, uite că ne-a reunit

Dragă vârstă, cât mai crești?

Și de ce-mi preiei coșmarul, doar atunci când mă trezesc?

Îmi e dor să te cunosc, îmi e dor să ne-mpărtim

Între ceea ce cântăm și ceea ce simțim

Într-o zi vom reveni, dar nu-i revolta de mine

Cât te-am urât o perioadă, te-ai trezit tu lângă nimeni

O să fim, aștept din nou să mă cerți

Cât ți-am cerut să m-asculți, și m-ai șters, acuma-ți cer să mă ierți